luni, 30 decembrie 2019

Rulouri cu ricotta și ton

Aveți nevoie de: 250 gr ricotta, 120 ml lapte, 120 ml ulei, 1/2 lingură sare, 1 plic praf de copt, 400 gr făină albă 000, 1 conservă ton în ulei (150 gr), 70 gr murături, 1 lingură maioneză, 1/2 lingură pastă de roșii.
Într-un bol încăpător se amestecă ricotta, cu laptele, uleiul, sarea și praful de copt.
Apoi se adaugă, pe rând, făina albă.
Se amestecă la început cu lingura, apoi, după încorporarea a jumătate din făină, se răstoarnă pe masă și se frământă.
Se lasă deoparte.
În robot/blender se adaugă tonul mărunțit, murăturile, maioneza și pasta de roșii.
Se mixează bine.
Se ia un dreptunghi de hârtie de copt, se presară deasupra niște făină albă și se pune aluatul: se întinde cu sucitorul sub formă de dreptunghi.
Deasupra aluatului se întinde amestecul de ton și se nivelează.
Aluatul se rulează strâns.
Din rulada obținută se taie rulouri de circa 2 cm, care se așază în cercuri suprapuse într-o tavă rotundă (eu am folosit una cu fund detașabil).
Tava se dă la cuptorul preîncălzit la 175 grade pentru 35 minute.
Se lasă la răcit vreo 20 minute.
POFTĂ BUNĂ!!! 

vineri, 20 decembrie 2019

Pâine cu mozzarella

Pentru aluat aveți nevoie de: 250 gr făină albă, 30 gr zahăr, 1 plic drojdie uscată, 1/2 linguriță sare, 1 ou, 40 gr unt, 130 ml lapte, 200 gr mozzarella, piper negru. Pâinea se va unge cu: 2 linguri unt, 1 cățel usturoi pisat, 2-3 fire ceapă verde tăiată feliuțe.
Într-un bol se pune făina albă cernută. Se pune zahărul și drojdia.
Se adaugă sarea, oul și untul topit.
Apoi se adaugă laptele.
Se amestecă bine, până la omogenizare.
Apoi se lasă la dospit 1 oră, cu bolul acoperit cu folie alimentară.
Mozzarella se taie felii.
Într-un alt bol se amestecă untul cu sarea, usturoiul pisat și ceapa verde.
Aluatul dospit se răstoarnă pe o bucată de hârtie de copt și se întinde cu mâna, păstrând forma rotundă. Iar cu un cuțit se încrustează linii oblice. Se unge cu ou bătut.
Se unge apoi cu amestecul cu ceapă verde.
In liniile tăiate cu cuțitul se pun felii de mozzarella. Deasupra se presară piper negru.
Cu tot cu hârtie se pune în tavă și se dă la cuptorul preîncălzit la 200 grade pentru 25 minute.
POFTĂ BUNĂ!!!

duminică, 15 decembrie 2019

Biscuiți cu mere

Aveți nevoie de: 120 gr unt la temperatura camerei, 1 ou, 140 gr zahăr, 1 plic praf de copt, 250 gr făină albă 000, 1 măr, 2 linguri fulgi de ciocolată.
Într-un bol se pune untul, oul, praful de copt și zahărul.
Se amestecă bine, apoi se adaugă, pe rând, făina.
Se amestecă până la încorporare, apoi se adaugă mărul curățat de coajă și tăiat cubulețe și fulgii de ciocolată.
Se amestecă până la încorporare.
Apoi se ia o bucată de hârtie de copt: se presară pe ea niște făină albă și se așază compoziția.
Se întinde aluatul sub formă de pătrat și se taie în două, apoi fiecare jumătate se taie în fâșii se circa 2 cm.
Fiecare biscuite astfel obținut se dă prin zahăr.
Biscuiții se așază în tava învelită în hârtie de copt.
Tava se dă la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 20 minute.
POFTĂ BUNĂ!!!

luni, 9 decembrie 2019

Supă cremă de linte (de post)

Aveți nevoie de: 100 gr linte roșie uscată, 1 morcov, 1 ceapă albă, 1 felie țelină, 1 pătrunjel rădăcină, 1 ardei roșu gras, 2 căței usturoi, zeama de la 1/2 lămâie, pătrunjel verde, sare, piper.
Lintea se spală în 2-3 ape.
Legumele se spală, se curăță și se taie bucăți mari, apoi se pun în circa 2 litri de apă.
Lintea și legumele se pun la fiert.
După ce se înmoaie legumele, se scurg de apă (se păstrează un pahar de apă) și se pun în blender, împreună cu lintea fiartă.
Se mixează, adăugând, pe rând, apa păstrată în pahar, până obțineți o cremă.
Se toarnă în oală, se adaugă usturoiul pisat și se condimentează, după gust, cu sare și piper. Se adaugă și zeama de lămăie.
Se servește cu pătrunjel tocat presărat deasupra și cu pâine prăjită/crutoane.
POFTĂ BUNĂ!!!

luni, 2 decembrie 2019

Chec pufos în două culori

Afară ninge, așa că ne putem îndulci în casă.
Pentru această rețetă aveți nevoie de: 5 ouă, 130 gr zahăr, 1 vârf sare, 70 ml lapte, 50 ml ulei floarea soarelui, 150 gr făină albă 000, 1 linguriță zeamă de lămâie, 1 lingură cacao.
Ouăle se sparg, separând albușurile de gălbenușuri.
Gălbenușurile se bat cu telul, adăugând treptat, zahărul, apoi și sarea.
După încorporare, se adaugă laptele.
După încorporare, se adaugă uleiul.
După încorporare, se adaugă făina albă cernută.
Se amestecă până la încorporare.
În alt bol se mixează albușurile, adăugând zeama de lămâie.
Se adaugă 2-3 linguri de albușuri bătute în compoziția de gălbenușuri.
Se amestecă până la încorporare, apoi compoziția de gălbenușuri se toarnă peste albușurile bătute.
Se amestecă cu telul până la omogenizare, apoi compoziția se împarte în două: într-una din jumătăți se adaugă pudra de cacao.
Se amestecă până la încorporare.
Într-o formă rotundă guguluf unsă cu unt și presărată cu făină se adaugă 1 lingură de compoziție albă, în mijlocul acesteia se adaugă 1 lingură de compoziție cu cacao. Apoi iar 1 lingură de compoziție albă.
Se continuă până se pune toată compoziția în tavă. Apoi se ia un băț de frigărui și se fac cercuri în compoziție.
Guguluful se pune într-o tavă mai mare în care se toarnă apă fierbinte care să ajungă până la jumătatea formei guguluf și se dau la cuptorul preîncălzit la 160 grade pentru 45 minute.
Se poate și răsturna.
Și se poate devora în liniște.
POFTĂ BUNĂ!!!

duminică, 24 noiembrie 2019

Gogoși la cuptor

Aveți nevoie de: 250 ml lapte călduț, 1 plic drojdie uscată, 80 gr zahăr, 80 ml ulei floarea soarelui, 2 ouă, 1 plic zahăr vanilat, 70 gr amidon, 600 gr făină albă 000, zahăr pudră.
Într-un bol se pune laptele, drojdia și zahărul.
Se amestecă cu lingura, apoi se adaugă uleiul.
Se adaugă și ouăle și zahărul vanilat.
Se amestecă cu lingura până la omogenizare.
Apoi se adaugă amidonul.
Se amestecă, iar după încorporare se adaugă, pe rând, făina albă.
După ce se adaugă cel puțin jumătate din cantitatea de făină, compoziția se răstoarnă pe masa presărată cu făină albă.
După ce se încorporează toată făina, se formează o bilă care se pune în bol și se lasă acoperit la dospit 1 oră.
Apoi aluatul se întinde pe masă cu sucitorul.
Cu ajutorul unei forme metalice mari se taie cercuri, iar mijlocul se taie cu o formă mică.
Gogoșile se așază în tavă învelită în hârtie de copt.
Se acoperă cu un ștergar și se lasă la dospit 45 minute.
Apoi tava se dă la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 15-20 minute. După ce se scot se ung cu apă, cu pensula.
Deasupra se presară zahăr pudră.
POFTĂ BUNĂ!!!