vineri, 27 septembrie 2013

Briose cu dovlecel

Ce ziceti de un mic dejun sanatos dar si delicios?
Aveti nevoie de: 225 gr faina alba, 1 lingurita si jumatate de praf de copt, 1 lingurita scortisoara, 1 lingurita sare. Toate astea se pun intr-o sita si se cern.
Intr-un alt vas un dovlecel/zucchini se da pe razatoarea cu gauri mari; se adauga 4 linguri de ulei, 200 ml lapte si 4 linguri de miere si se amesteca. Se adauga apoi si 2 oua si se amesteca pana la incorporare.
Aceasta compozitie se adauga peste amestecul cu faina, amestecand incet, pana la omogenizare.
Compozitia se toarna in forme de briose, dar se umple numai circa 3/4 din volumul lor (pentru ca vor creste) si se aseaza intr-o tava. Pe deasupra se presara samburi de seminte (de floarea soarelui, de dovleac sau fulgi de ovaz).
 Tava se introduce in cuptorul incins pentru circa 20 minute.
Se servesc ca atare sau cu o lingura de iaurt si putina miere deasupra.
POFTA BUNA !!!

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Covrigi cu nuca si miere

Aveti nevoie de: 400 gr faina alba, 3 oua, 300 ml lapte, 100 gr zahar, 20 gr drojdie, 50 gr miere, 100 gr miez de nuca.
Puneti faina intr-un vas si faceti o adancitura in mijloc unde puneti drojdia cu putin lapte caldut, amestecand pentru a forma maiaua.
Galbenusurile de la 2 oua se separa, se amesteca cu zaharul si se bat pana se topeste zaharul. Se adauga apoi laptele, amestecand pana la incorporare.
Aceste amestec se adauga peste maia si se amesteca totul pana se formeaza un aluat, care trebuie apoi framantat. Se lasa aluatul la crescut.
Dupa ce a crescut, aluatul se portioneaza in bucati de cca 50-60 gr, modeland din fiecare o panglica ce se rasuceste, dandu-i forma de covrig.
Covrigii se aseaza intr-o tava imbracata in hartie de copt, iar pe deasupra se ung cu galbenus de ou.
Tava se introduce in cuptor pentru circa 30 minute, iar cand se scot se ung cu miere si deasupra se presara nuca macinata.
POFTA BUNA !!!
 


duminică, 15 septembrie 2013

Placinta cu crenvursti

Aveti nevoie de: foi de placinta, 400 gr crenvursti, 100 gr cas, 2 oua, ulei, sare, piper.
Crenvurstii (nefierti) se feliaza, iar peste ei se rade casul, pe razatoarea cu gauri mari. Se adauga ouale, se condimenteaza cu sare si piper si se amesteca bine.
Intr-o tava imbracata in hartie de copt se intind foi de placinta (decongelate) peste care se toarna compozitia si se intinde uniform.
Deasupra se acopera cu alte foi de platinta (eu am folosit 2 foi dedesubt si 2 foi deasupra) peste care se stropeste putin ulei.
Tava se introduce in cuptorul incins pentru circa 20 de minute.
POFTA BUNA !!!
 

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Spaghetti marocane

Aveti nevoie de: 300 gr spaghete, 1 ceapa rosie, 50 gr pasta de tomate, 1 lingura de mustar, 3 catei de usturoi, 4 oua, ulei, sare, piper alb.
Spaghetele se pun la fiert in apa clocotita cu putina sare, se fierb 8-10 minute, apoi se scurg de zeama (pastrati putina zeama pentru mai tarziu) si se tin la cald.
Ceapa rosie si usturoiul se curata, se spala si se feliaza subtire. Ouale se fierb tare, se curata si se zdrobesc peste ceapa.
Intr-o tigaie se pune la incins uleiul si in el se caleste pasta de tomate, apoi se adauga mustarul si se condimenteaza. 

Pasta de tomate se stinge cu putina apa in care au fiert spaghetele.
Pastele fierte se calesc 2-3 minute in sosul de tomate, apoi se iau de pe foc si se rastoarna peste compozitia de ceapa rosie, amestecand bine.
POFTA BUNA !!!