sâmbătă, 21 februarie 2026

Waffe cu mere

De încercat ;)
Aveți nevoie de: mere, 2 ouă, 2 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 1 plic praf de copt, cca 250 ml lapte, cca 300 gr făină albă, ulei.
Se face un aluat de clătite cu o consistență mai densă, adică nu așa lichid cum se prepară pentru clătite: ouăle se sparg în bol, se bat bine cu telul, adăugând zahărul și zahărul vanilat. Apoi se adaugă laptele si, pe rând, făina albă amestecată cu praful de copt. Se amestecă bine.
Merele se spală și se taie felii mai groase.
Felia se înțeapă cu un băț de frigărui și se acoperă cu aluatul de clătite.
Aparatul de waffe se bagă în priză.
Plăcile se ung cu pensula cu puțin ulei.
Se așază câte 2 felii învelite în aluat.
Se închide aparatul de waffe și se lasă până când becul aparatului vă anunță că "waffe"-le sunt gata.
Se deschide aparatul și se iau "waffe"-le.
Deasupra se poate presăra zahăr pudră sau niște zahăr brun.
Și desertul este gata pentru a fi savurat.
POFTĂ BUNĂ!!!


duminică, 8 februarie 2026

Sufleu de broccoli și cartofi

O rețetă rapidă și gustoasă.

Aveți nevoie de: 3-4 cartofi medii, 1/2 broccoli, 1 morcov, 500 ml sos bechamel, cca 200 gr mozzarella rasă, sare, piper.

Cartofii se fierb în coajă. Apoi se îndepărtează coajă și se taie în rondele mai groase.

Rondelele se așază pe fundul unei tăvi de ceramică.


Se presară deasupra puțină sare.

Morcovul se fierbe câteva minute și apoi se taie cubulețe, care se presară peste rondele.

Deasupra se așază buchețelele de broccoli.

Se acoperă totul cu sos bechamel.

Sosul bechamel îl puteți cumpăra sau îl puteți face rapid cu 50 gr unt pus în cratiță la topit, apoi se adaugă 50 gr făină albă, amestecând cu lingura. Apoi se adaugă, pe rând, 500 ml lapte, amestecând des. Se lasă pe foc până se îngroașă, apoi se ia de pe foc și se condimentează cu puțină sare și nucșoară pudră.

Se condimentează cu puțină sare și piper.

Apoi deasupra se pune mozzarella rasă, acoperind toată compoziția.

Tava se dă la cuptorul preîncălzit la 170 grade pentru 30-35 minute (până se rumenește).

Și este gata pentru a fi savurat.

POFTĂ BUNĂ!!!