duminică, 18 octombrie 2020

Plăcintă cu ricotta

Aveți nevoie de: 2 aluaturi de foietaj, 500 gr ricotta, 3 ouă, 3 linguri pline de parmezan ras, șofran, sare.

Ricotta se amestecă cu 2 ouă și cu parmezanul ras.

Se adaugă sare după gust și șofranul.


Se amestecă bine, până obțineți o compoziție cremoasă.

Aluatul de foietaj decongelat se desface pe masă și se taie în formă de cerc, care se așază în tava învelită în hârtie de copt. Se toarnă crema pe margine și în mijloc.

Al doilea aluat de foietaj se taie la fel și se pune peste primul aluat cu cremă, apăsând marginile cu furculița. Se pune un bol rotund în mijloc, iar cercul se taie în patru părți egale, apoi fiecare sfert se mai taie în trei.

Fiecare fâșie obținută se răsucește spre stânga.

"Coroana" obținută se unge cu ou bătut cu puțină sare. Din colțurile de aluat rămase de la tăiatul cercurilor, eu am tăiat mici forme pe care le-am așezat pe fâșiile răsucite.

Se dă la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru circa 25 minute (până se rumenește).

POFTĂ BUNĂ!!!


sâmbătă, 10 octombrie 2020

Penne cu sos alb și legume

Aveți nevoie de: 200 gr paste scurte (penne), 1 cățel usturoi, 1 ceapă, 1 morcov, 1 conservă mică porumb, 1 ardei roșu, 400 gr sos bechamel, sare, ulei de măsline, fulgi de chilli.
Ceapa și usturoiul se curăță și se toacă mărunt: se pun la călit în puțin ulei de măsline.
După ce devine ceapa sticloasă, se adaugă morcovul cubulețe.
Se lasă pe foc 2-3 minute, amestecând.
Apoi se adaugă și porumbul scurs de lichid și ardeiul tăiat cubulețe.
Se lasă pe foc amestecând, până se înmoaie legumele. Apoi se adaugă sosul bechamel și fulgii de chilli.
Și pastele fierte și scurse de apă.
Se amestecă pe foc încă 1 minut.
POFTĂ BUNĂ!!!