joi, 25 aprilie 2019

Waffe de post

Aveți nevoie de: 1 banană, 75 ml apă minerală, 75 gr făină albă, 1 plic zahăr vanilat, 2 linguri ulei, 1/2 plic praf de copt, 1 linguriță zahăr, 1 lingură nuci tocate, miere, un vârf de cuțit de sare.
Banana se pisează bine cu furculița.
Peste piureul de banană se adaugă apa minerală.
Se amestecă până la încorporare.
Apoi se adaugă făina amestecată înainte cu praful de copt și sarea și se amestecă.
Se adaugă și zahărul, zahărul vanilat și uleiul și se amestecă bine.
Se adaugă nucile tocate și se amestecă până la încorporare.
Se pornește aparatul de făcut waffe și se lasă două-trei minute să se încălzească.
Se pune câte un polonic de compoziție.
Se închide și se lasă 4-5 minute, până se rumenesc waffe-le.
Se stropesc cu miere pe deasupra și sunt gata de devorat.
POFTĂ BUNĂ!!!

vineri, 12 aprilie 2019

Altfel de ouă umplute

Aveți nevoie de: 6 ouă, 3 lingurițe de iaurt, 2 lingurițe de muștar, 1 linguriță de sos picant, sare, boia.
Ouăle se sparg și separă albușurile de gălbenușuri, fiecare se pune într-o formă de brioșe (eu am folosit forme de silicon).
Din folie de aluminiu se formează două bastonașe care se pun într-o tavă mai mare.
Formele se brioșe se pun într-o tavă mai mică și aceasta se așază peste bastonașe.
În tava mare se toarnă apă, cam 2 cm și se acoperă totul cu folie de aluminiu.
Tava mare se dă la cuptorul preîncălzit la 150 grade pentru 20 minute.
Apoi gălbenușurile se scot, se pun într-un bol și se adaugă iaurtul, muștarul, sosul picant și sare după gust.
Se pisează bine cu furculița, până obțineți un sos cremos: cu acesta se decorează albușurile.
Deasupra se presară niște boia.
POFTĂ BUNĂ!!!

luni, 8 aprilie 2019

Pâine în ou cu căpșuni

Aveți nevoie de: 1 cutie cremă de brânză (200 gr), 200 gr căpșuni, 3 linguri de miere, 1 lingură esență de vanilie, 3 ouă, 3 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, pâine, ulei.
Căpșunile se spală și se taie cubulețe.
Crema de brânză se amestecă cu cubulețele de căpșuni, mierea și esența de vanilie.
Ouăle se sparg și se amestecă cu zahărul și zahărul vanilat.
Se unge câte o felie de pâine cu compoziția de cremă de brânză, se acoperă cu altă felie și se presează.
Se dau prin oul bătut pe ambele părți.
Se prăjesc în ulei fierbinte, câteva minute pe fiecare parte.
Se scot pe prosop de hârtie.
POFTĂ BUNĂ!!!

marți, 2 aprilie 2019

Chec din 3 ingrediente

O rețetă dulce foarte simplă.
Aveți nevoie de: 3 ouă, 130 gr cremă de brânză, 130 gr ciocolată albă (topită pe aburi).
Albușurile se bat spumă tare.
Se lasă la rece.
Gălbenușurile se mixează până devin de un galben pal.
Se adaugă crema de brânză și ciocolata albă topită.
Se mixează până la încorporare, apoi se adaugă pe rând albușurile bătute.
După omogenizare compoziția se toarnă în tavă dreptunghiulară învelită în hârtie de copt.
Se nivelează și se dă tava la cuptorul preîncălzit la 170 grade pentru 40 minute.
Se lasă la răcit 15-20 minute, apoi se îndepărtează hârtia de copt.
POFTĂ BUNĂ!!!