duminică, 22 octombrie 2023

Tartă cu cremă de brânză și prune

Aveți nevoie de: 150 gr cremă de brânză, 30 gr zahăr pudră, mentă; ALUAT: 200 gr făină albă, 50 gr zahăr pudră, 25 gr amidon, 120 gr unt cuburi, 1 ou, 1 gălbenuș, fulgi de migdale. 

Crema de brânză se amestecă bine cu 30 gr zahăr pudră și puțină mentă (verde, dacă aveți). Se dă la frigider.

În alt vas se prepară aluatul: faina se toarnă în vas. Se adaugă zahărul pudră. 

Apoi amidonul. 

Se amestecă, apoi se adaugă și untul moale tăiat cuburi. 

Se amestecă bine cu mâna. 

Apoi se adaugă oul și se amestecă până la încorporare. 

Aluatul se modelează într-o bilă și se învelește în folie alimentară. 

Se dă la frigider 1 oră. 

Apoi se pune pe masa presărată cu puțină făină albă.

Și se întinde cu sucitorul în formă de cerc.

Cercul se pune în tavă învelită în hârtie de copt.

Se adaugă în mijloc crema, lăsând marginile libere.

Prunele se taie în două, se îndepărtează sâmburii.

Fiecare jumătate se taie felii, păstrând ordinea lor. 

Se adaugă peste cremă, așezând fiecare jumătate în altă direcție.

Se ridică marginile aluatului acoperind puțin crema.
Marginile se ung cu gălbenuș bătut puțin cu furculița.

Deasupra se presară fulgi de migdale.

Tava se dă la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 35-40 minute.





POFTĂ BUNĂ!!!


joi, 12 octombrie 2023

Tăieței condimentați

Aveți nevoie de: 2 pachete tăieței instant, 2 căței usturoi, fulgi de ardei iute, pătrunjel verde, coriandru pudră, garam masala, sare, ulei.

Tăiețeii se pun în 400 ml apă clocotită cu sare.

Se acoperă cu capac și se lasă deoparte.

Usturoiul se curăță, se pisează și se pune la călit în ulei. 

Se adaugă fulgii de ardei iute.


Se amestecă.

Apoi se adaugă niște pătrunjel verde tocat.

Se amestecă.

Se adaugă și nișter garam masala.

După câteva minute, se adaugă tăiețeii scurși de lichid.

Se amestecă bine. Se adaugă sare, la nevoie.

Se adaugă coriandru praf și încă niște pătrunjel verde tocat.

Se amestecă bine.

Se servesc imediat.

POFTĂ BUNĂ!!!


joi, 5 octombrie 2023

Risotto alla pizzaiola

Aveți nevoie de: 300 gr orez, 1,5 litri supă de legume, 250 ml passata de roșii, 1 cățel usturoi, busuioc, 100 gr mozzarella, 50 gr parmezan ras, ulei de măsline, sare. 

Într-o tigaie, pe foc, se toarnă puțin ulei de măsline și usturoiul tăiat mărunt. 

Se lasă puțin la călit. 

Apoi se adaugă passata de roșii. 

Se amestecă. 

Se condimentează cu sare și busuioc (eu am folosit uscat). Se lasă pe foc 10-15 minute, amestecând din când în când. Apoi se ia de pe foc.

Într-o altă tigaie încăpătoare, pe foc, se pune orezul la călit câteva minute. 

Apoi se toarnă 1 polonic de supă de legume peste orez, amestecând. 

După ce e absorbită, se adaugă alt polonic de supă. După ce e absorbită, se adaugă încă un polonic de supă și tot așa. 

La jumătatea fierberii se adaugă sosul de roșii preparat anterior și se amestecă. 

Apoi se continuă iar cu câte un polonic de supă, până ce orezul e fiert.

Apoi se adaugă mozzarella tăiată cubulețe.

Se amestecă bine. 

Se ia de pe foc și se adaugă parmezanul ras.

Se amestecă până la încorporare.


POFTĂ BUNĂ!!!