Aveți nevoie de: 3 ouă, 240 gr iaurt, 3 linguri făină albă, 1 lingură amidon, coajă de lămâie, 1 lingură zeamă de lămâie, 5 linguri zahăr, zahăr pudră, un vârf de sare.
Se separă albușurile de gălbenușuri.
Peste gălbenușuri se adaugă iaurtul. Apoi făina albă și amidonul, coaja și zeama de lămâie. Se amestecă bine.Albușurile se bat spumă tare cu un vârf de sare adăugând, pe rând, și zahărul.
Se amestecă cele două compoziții, treptat. Se amestecă până la omogenizare.Se toarnă în tavă de ceramică unsă cu unt. Se nivelează.
Tava se pune într-o tavă mai mare și se pune apă fierbinte până la jumătatea tăvii cu compoziția. Se dă la cuptorul preîncălzit la 150 grade pentru 30 minute, apoi la 140 grade încă 30 minute.Se scoate de la cuptor și se lasă la răcorit 20 minute.
Apoi se presară deasupra zahăr pudră. POFTĂ BUNĂ!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu