duminică, 18 februarie 2018

Prajitura cu mere si migdale

Aveti nevoie de: 3-4 mere, sucul de la 1 lamaie, 2 oua, 100 gr zahar, 1/2 cana lapte, 1 lingura unt topit, 100 gr faina alba, 30 gr migdale.
Merele se spala si se curata de coaja; se taie in felii subtiri, indepartand cotorul. Peste ele se stoarce sucul de la 1 lamaie.
Apoi se toarna apa pana trece peste mere si se lasa deoparte.
Separat ouale se mixeaza bine cu zaharul.
Apoi se adauga treptat laptele si untul topit.
Si la final, treptat, faina alba.
Feliile de mar se scot din apa pe un prosop de bucatarie si se tamponeaza usor, apoi se adauga in aluat.
Se amesteca usor cu lingura, pana cand merele se imbraca in aluat.
Compozitia se toarna intr-o tava de cozonac imbracata in hartie de copt, iar deasupra se presara migdalele tocate.
Tava se da la cuptor (preincalzit) pentru 50 minute la 180 grade.
Se poate servi cu sos de caramel sau ciocolata topita. Sau simpla, ca e delicioasa oricum.
POFTA BUNA!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu