duminică, 1 septembrie 2024

Tiramisù cu lămâie

O bunătate!


Aveți nevoie de: 2 ouă, 250 gr mascarpone, 80 gr zahăr, 1 lămâie, ciocolată albă, pișcoturi.

Se separă albușurile de gălbenușurile.

Albușurile se bat spumă tare.

Se pun la rece.

Gălbenușurile se mixează, adăugând, pe rând, zahărul.

Apoi se adaugă crema mascarpone și coaja rasă de lămâie.

Se mixează bine.

După omogenizare, se adaugă, pe rând, albușurile bătute. 

Se amestecă ușor cu lingura până la încorporare.

Zeama de la 1 lămâie se amestecă cu apă: aici se înmoaie pișcoturile, care se scot repede și se așază pe fundul unei tăvi ceramice.

Peste rândul de piscoturi se toarnă jumătate din cremă. 

Se nivelează.

Apoi se așază alt strat de pișcoturi însiropate.

Apoi restul de cremă. Se nivelează.

Se acoperă cu folie alimentară și tava se dă la rece cel puțin 3 ore.

Apoi deasupra se răzuiește ciocolată albă și coajă de lămâie.


POFTĂ BUNĂ!!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu