marți, 12 septembrie 2023

Desert rapid fără cuptor

Aveți nevoie de: 350 gr biscuiți simpli, 20 gr zahăr pudră, 30 gr cacao pudră, 80 gr unt, 160 ml lapte, 120 gr ciocolată de topit.

Biscuiții de rup bucăți și se mixează bine la robot.

Se toarnă într-un bol încăpător.

Se adaugă zahărul pudră și pudra de cacao.

Se amestecă bine.

Se toarnă apoi untul topit și se amestecă până la încorporare.

Apoi se adaugă laptele și se amestecă bine (la început cu lingura, apoi cu mâna), până la omogenizare.

Compoziția se răstoarnă pe o bucată de folie alimentară. Se formează un cilindru, care se învelește în folie și se strâng bine capetele.

Cilindrul astfel format se dă la frigider pentru 3 ore.

Ciocolata se pune la topit.

Din compoziția în cilindru se taie biscuiți de circa 1-1,5 cm lățime.

Se scufundă partea superioară a fiecărui biscuite în ciocolata topită (eu am "fentat" puțin rețeta și am uns partea superioară cu cremă de alune, în lipsa ciocolatei de topit).

Se lasă la rece o jumătate de oră.

Apoi se servesc.

POFTĂ BUNĂ!!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu