vineri, 28 septembrie 2018

Frittata di pasta

Aveți nevoie de: 200 gr macaroane (sau spaghete), 3 ouă, 3 linguri parmezan ras, sare, 1 cățel usturoi, o bucățică de ardei iute, ulei măsline, 2-3 fire pătrunjel.
Macaroanele se pun la fiert în apă cu sare și se fierb conform timpului de pe ambalaj.
Ouăle se sparg într-un bol și se amestecă cu puțină sare și parmezanul ras.
Într-o tigaie antiaderentă se pun 2 linguri ulei de măsline, în care se adaugă usturoiul și ardeiul iute.
Când încep să se rumenească, usturoiul și ardeiul iute se scot afară și în tigaie se pun pastele fierte, scurse de apă.
Se adaugă și un polonic de apă în care au fiert pastele și se amestecă până apa e absorbită de paste.
Se adaugă pătrunjelul tocat mărunt și se amestecă.
Apoi se nivelează macaroanele pentru a ocupa toată lărgimea tigăii și se toarnă amestecul de ouă.
Se rotește tigaia pentru ca oul să ajunga peste tot. Pe margine se apasă puțin cu lingura pentru a vă asigura că nu se lipește.
După 4-5 minute se răstoarnă cu ajutorul unei farfurii plate sau a unui capac cu diametrul cât tigaia folosită.
Apoi de pe farfurie se face să alunece din nou în tigaie pentru a se prăji și pe cealaltă parte.
După 4-5 minute eu am mai întors-o o dată și am dat focul tare 2-3 minute pe o parte și încă 2-3 minute pe cealaltă parte pentru a se face crocantă.
Și e gata pentru a fi devorată.
POFTĂ BUNĂ!!!

miercuri, 19 septembrie 2018

Toast de cartofi

Aveți nevoie de: 3-4 cartofi medii, 1 ou, 4 linguri pesmet, 30 gr mozzarella, sare, pătrunjel uscat, 1 lingură ulei de măsline, niște ulei de floarea soarelui pentru prăjit.
Cartofii se spală și se fierb în coajă.
După ce s-au fiert, se decojesc și se pisează bine cu furculița: peste ei se adaugă 1 ou.
Se amestecă până la încorporare, apoi se adaugă 1 lingură de ulei de măsline, 1/2 linguriță pătrunjel uscat și sare după gust.
Se adaugă și 3 linguri de pesmet și se amestecă până la încorporare.
Se întinde o bucată de hârtie de copt pe masă și pe ea se presară niște pesmet.
Cu ajutorul unei linguri se ia compoziție și se modelează un pătrat, ca o felie de pâine toast și se așază pe hârtia de copt.
Pe jumătate din pătrate se așază în mijloc niște mozzarella.
Fiecare jumătate fără mozzarella se așază peste o jumătate cu mozzarella, iar marginile se presează.
Tigaia-grill se pune pe foc și în ea se toarnă puțin ulei de floarea soarelui: toast-ul de cartofi se pune la prăjit.
Se prăjesc 5-6 minute pe o parte, apoi se întorc și pe cealaltă parte și se lasă încă 5 minute.
POFTĂ BUNĂ!!!

vineri, 14 septembrie 2018

Focaccia cu roșii

Aveți nevoie de: 1 plic drojdie uscată, 240 ml apă călduță, 1 linguriță zahăr, 3 linguri ulei măsline, 2 lingurițe sare, 300 gr făină albă, câteva roșii cherry.
Apa călduță se pune într-un vas încăpător: se adaugă zahărul și drojdia și se amestecă bine.
Se adaugă apoi 2 linguri de ulei de măsline.
Făina albă se amestecă cu sarea și se adaugă, treptat, peste compoziție.
După încorporare se acoperă vasul cu folie alimentară și un ștergar și se lasă la dospit 1 oră.
Apoi se răstoarnă într-o tavă unsă cu puțin ulei de măsline.
Se întinde cu mâna și se nivelează. Deasupra se toarnă puțin ulei de măsline.
Roșiile se spală și se taie în două și se aranjează deasupra aluatului.
Deasupra se presară puțină sare.
Tava se dă la cuptor, preîncălzit la 200 grade, pentru 20 minute.
După ce se scoate de la cuptor, se lasă la răcit 20-30 minute și apoi se feliază.
POFTĂ BUNĂ!!!

duminică, 9 septembrie 2018

Pătrățele dulci

Aveți nevoie de: 1 aluat foietaj decongelat, 2-3 linguri lapte, 1 lingură zahăr, 1 praf de budincă de vanilie (pentru care aveți nevoie de 500 ml lapte, 3 linguri zahăr).
Foietajul se desface și se taie pe lungime cu feliatorul, apoi și pe lățime.
Pătrățelele se pun în tava învelită în hârtie de copt și se ung cu lapte.
Pe fiecare pătrățel se presară zahăr.
Tava se dă la cuptor (preîncălzit la 180 grade) pentru 15 minute.
Între timp se prepară budinca conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Budinca se lasă la răcit 15 minute, apoi se toarnă în pistolul de biscuiți și cu acesta se umplu pătrățelele de foietaj cu budincă.
Și sunt gata de devorat.
POFTĂ BUNĂ!!!